Un cetățean cam burtos s-a căsătorit cu un tabloid. Cetățeanul
respectiv a declarat că e atât de îndrăgostit încât își dorește să îl ia
cu el în mormânt. Însă până când moartea îi va despărți are de gând să
facă niște copii de care să se bucure împreună, ba poate chiar să mai
împartă și la alții.Chiar a declarat unei surse anodine că în intimitate
o numește tablo și doar în public ii spune tabloid pentru a păstra
aparențele. O coafeză a făcut o prăjitură cu susan și a mâncat-o profund
impresionată de această știre.
Disclaimer
Disclaimer
Acest blog nu este un site de informare ci unul de umor absurd. Textele pe care le conține sunt în întregime inventate de autorul blogului,...
Saturday, June 19, 2021
Tabloidul care ne unește
Lecturi lăturalnice
O cetățeancă cât se poate de corectă a fost văzută intrând și ieșind în repetate rânduri dintr-un anticariat aflat pe o stradă lăturalnică. Acum funcționează acolo un cabinet de boli venerice iar anticariatul s-a mutat sub o lespede la subsol.
Duhoare de lux
A apărut limuzina de o sută de cai duhoare. Aceasta se deplaseză foarte încet și pute. Specialiștii susțin că e din cauza lenei, dar cui îi pasă? E foarte apreciată de unii cetățeni care detestă excesul de viteză și nu au simțul mirosului.
Subscribe to:
Comments (Atom)
-
Acest blog nu este un site de informare ci unul de umor absurd. Textele pe care le conține sunt în întregime inventate de autorul blogului,...
-
Astăzi un protestatar izolat a afirmat cinstit câteva lucruri de nereprodus. Și -a folosit claxonul pentru asta dar noi am înțeles exac...
-
Un cetățean pe care ura nu a mai putut să -l cuprindă a explodat în cele din urmă . Nu au existat victime sau pagube materiale, cu ...
-
Guvernul turavurean a inventat bancnota care nu poate fi cheltuită decât dacă e câștigată în mod cinstit. Dacă nu e câștigată în mod cinsti...
-
Cititorii noștri ne-au întrebat de ce dăm atâtea știri despre claxoane, limuzine, motoare și mașini , știri care nu interesează pe...
-
Un cetățean al cărui cap crescuse peste măsură de mare s-a sinucis după ce a sfărâmat toate oglinzile pe care le avea în casă . ...
-
Cetățenilor de nu știu unde li s-a terminat nimicul. Așa că s-au hotărât să -l înlocuiască cu ceva. Încercarea a eșuat și s-au a...